În data de 20 ianuarie, 2025, am demarat proiectul cu titlul ”CONCORD” („Promoting a Sustainable Collaboration Across Borders to Collectively Boost the Economies of Three HU-RO-UA Crossborder Regions” / „Promovarea unei colaborări transfrontaliere durabile pentru a impulsiona economia a trei regiuni transfrontaliere HU-RO-UA”), implementat în perioada 2025.01.20 - 2026.01.19.
Proiectul CONCORD are ca scop promovarea unei colaborări transfrontaliere durabile între România, Ungaria și Ucraina, pentru a aborda provocările comune ale pieței muncii din regiunile Satu Mare, Szabolcs-Szatmár-Bereg și Transcarpatia. Aceste regiuni se confruntă cu probleme precum șomajul ridicat, depopularea și lipsa forței de muncă calificate, iar situația este agravată în Transcarpatia, din cauza războiului. Prin acest proiect, se urmărește dezvoltarea unei platforme online trilingve (RO-HU-UA) – www.laboro.ro – care să faciliteze medierea locurilor de muncă și accesul la oportunități de angajare. Platforma va sprijini atât companiile, cât și persoanele care caută locuri de muncă, inclusiv refugiații ucraineni stabiliți temporar sau permanent în România și Ungaria. Proiectul include, de asemenea, crearea unor grupuri de formatori pentru dezvoltarea competențelor profesionale ale lucrătorilor slab calificați sau necalificați. Aceste grupuri vor sprijini adaptarea pregătirii profesionale la cerințele angajatorilor locali, contribuind la reducerea decalajului dintre oferta și cererea de forță de muncă. Activitățile proiectului includ seminarii, ateliere și acțiuni pilot pentru formarea profesională, schimburi de experiență și transfer de bune practici între parteneri și părțile interesate. Sustenabilitatea rezultatelor este asigurată prin elaborarea unui plan comun de colaborare, menit să sprijine în continuare funcționarea instrumentelor create și dezvoltate.
Proiectul CONCORD construiește pe inițiativele anterioare ale Asociației AGES, cum ar fi proiectul HEY! „Spijinirea tinerilor din județele Satu Mare și Szabolcs- Szatmár-Bereg în găsirea unui loc pe piața muncii” https://hey.ages.ro/, îmbunătățind instrumentele existente și extinzându-le pentru a include noi regiuni și limbi.
Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene!